Situat la o altitudine de 600 m, pe sprânceana Plăişorului Cioara, într-un minunat cadru
natural, schitul apare măiestuos pentru drumeţul ce-şi poartă paşii pe Valea
Archiţului, a cărei apă cristalină curge la poalele versantului pe care este
înălţat sfântul lăcaş.
Zbuciumata istorie a Mănăstirii Afteia este marcată de personalitatea Cuviosului Sofronie
care şi-a închinat viaţa luptei pentru apărarea ortodoxiei în Transilvania.
După a doua dărâmare a schitului (1786–1788), terenul vetrei mănăstireşti de la Plăişor a
ajuns în posesia unor locuitori, primul fiind Trifan Şuvaina din Cioara, iar
ultimul, Salomia Pop (Prodan) din Purcăreţiu.
La sfârşitul sec.al XVIII-lea, fiind necesar să se înlocuiască biserica din satul Cioara, (atestată
de conscripţia lui Bukow cu 138 de familii ortodoxe), cu materialul recuperat
de la lăcaşul distrus în 1786–1788, se construieşte în cimitirul vechi monumentul de astăzi. Cu acest prilej, de la
Plăişor, o dată cu cărţile, au fost coborâte la biserica din sat şi piese
pictate: friza apostolilor (3,10m / 0,50m), Deisis, pictură pe panză aplicată
pe lemn, de o valoare artistică excepţională, precum şi icoanele împărăteşti
din 1770 (Iisus Hristos, Maria cu Pruncul), datorate osârdiei monahului Chiril
de la Plăişor. Aceste mostre de artă religioasă din sec. XVIII-lea pot fi
văzute şi astăzi în biserica din satul Cioara. Poieniţei din Plăişor, locul
vechiului aşezământ, localnicii i-au spus în continuare “la mănăstire”.
Cunoscând acest toponim – document viu în mintea generaţiilor ce au urmat – şi
citind însemnările de pe cărţile de cult rămase de la schit şi păstrate la
parohie, în 1904 Constantin Oancea - preotul paroh, a ridicat un
paraclis de zid pe locul fostului aşezământ. A înălţat o cruce de lemn (pictată
de P. Pecurariu) pe care a făcut însemnarea că “s-a ridicat de românii din
Cioara, în locul fostei Mănăstiri Afteia (Plăişorul Cioarei), desfiinţată în
anul 1788 (…), în anul de la Hristos 1905”.
În anul 1924, preotul Constantin Oancea solicită Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia
şi Sibiu reînfiinţarea schitului, pentru care propune ca vieţuitor pe George Mănăilă din
Cioara. Prin actul nr. 6065/1926 Consiliul Arhiepiscopesc Sibiu aprobă cererea, stabilind ca zi de pelerinaj la Plăişor
praznicul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
În şedinţa din 5 februarie 1927 a comitetului parohial din Cioara, se consemnează donarea de
către Salomia Pop (Prodan) a terenului vetrei mănăstireşti din Plăişor, actul
de donaţie fiind aprobat de Consiliul Arhiepiscopesc din Sibiu. În 6 iunie 1930, arhimandrit Policarp Morusca, stareţul Mănăstirii Hodos-Bodrog de langă Arad, este invitat să
viziteze locul fostei mănăstiri din Plăişorul Cioarei. În procesul verbal
încheiat – asistat de preotul paroh Constantin Oancea şi de monahul Ghenadie
Mănăilă din Cioara, acesta consemnează că în Plăişor există un paraclis de zid
şi două chilioare în construcţie. Cu privire la biserica ce urmează a se
construi, menţionează că aceasta să fie “aşezată tocmai pe locul vechii
biserici din sprânceana Plăişorului”, având ca dimensiuni: 10 m lungime, 6 m
lăţime (la altar 3 m), la intrare să aibă “un foişor cu două turnuleţe, iar
deasupra năii, după posibilitate, cupolă; întreaga construcţie, de lemn, pe
temelie de beton”.
În 3 august 1930, vizitând Cioara şi citind cele consemnate în procesul verbal din 6 iunie 1930,
istoricul Ioan Lupaş, scrie: “Dumnezeu să binecuvânteze cu desăvârşirea harului
ceresc această hotărâre, izvorată din duhul dragostei cereşti şi al
însufleţirii pentru reînvierea tradiţiilor de luptă şi progres a credinţei
străbune”. La solicitarea parohiei Cioara, în anul 1933 Octavian Mihălţan din Alba
Iulia întocmeşte planul bisericii în stil bizantin, ţinând seama de
dimensiunile stabilite la 6 iunie 1930. Parohia primeşte planul bisericii la 10
decembrie 1933, iar aprobarea lui se obţine în şedinţa Consiliului
Arhiepiscopesc Sibiu din 31 martie 1933.
În 15 iulie 1934, parohia Cioara încheie contract cu Ilie Roşca din Alba
Iulia pentru construirea bisericii pe care Consiliul
Arhiepiscopesc Sibiu îl aprobă. La 22 iulie 1934 mitropolitul Nicolae Bălan
deleagă pe protopopul de Sebeş Vasile Oană să săvârşească slujba punerii
pietrei de temelie a bisericii cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
din Plăişorul Cioarei.
Banii necesari pentru construcţie s-au adunat din colecte în biserici, parohii
şi localităţi din Ardeal, Banat şi din alte părti ale ţării.
În anul 1935, printr-un “Apel către fraţii creştini”, preotul paroh Constantin
Oancea face cunoscut că biserica Schitului Afteia s-a pus sub acoperiş, dar
terminarea ei reclamă încă multă jertfă. La 12 august 1935 au fost aşezate
sfintele cruci, cea de pe turlă dăruită de preotul Constantin Oancea şi soţia
sa Valeria, iar cea de pe turnuleţul din stânga, de credincioşii din Cugir.
În următorii ani s-au executat lucrări de tencuire în interior şi au fost montate ferestrele
metalice. Mobilierul şi iconostasul au fost confecţionate de meşterul tâmplar
Toth din Deva, iar icoanele au fost pictate de Constantin Bucataru din Sibiu, refugiat din Bucovina. Sfinţirea bisericii Schitului Afteia s-a facut la
21 mai 1952 de episcopul Veniamin Nistor, stareţul Mănăstirii “Sfânta Treime”
din Alba Iulia (Catedrala Reîntregirii), ca delegat al episcopului Ardealului
şi Hunedoarei.
Pe parcursul anilor biserica a necesitat unele reparaţii şi îmbunătăţiri. Învelitoarea de
şiţă de brad fiind deteriorată, facilita pătrunderea apei ploilor, fapt pentru
care în anul 1965, prin grija preotului paroh Dragomir Oană, s-a realizat o
nouă învelitoare din tablă zincată, lucrare executată de I.G.O. Orăştie cu
fonduri din donaţiile credincioşilor din Mărgineni, Calene şi Simeria.
În anul 1978 întregul corp al bisericii a fost placat cu şiţă de brad lucrată cu cioc de
către iscusiţii meşteri din Moisei – Maramureş. Prin această lucrare apa
ploilor nu mai pătrundea printre elementele de lemn afectând tencuielile
interioare, iar biserica a dobândit o nouă şi plăcută înfăţişare.
În anul 1979 tencuielile interioare au fost înlăturate şi s-au făcut altele pentru pictura
în frescă executată de Nicolae Gavrileanu din Suceava şi echipa sa: Liviu
Dumbravă, Radu Ghencea şi Gheorghe Cosma. A fost demontat vechiul iconostas şi
aşezat altul nou, din stejar, cu ornamentaţii specifice, executat de Vasile
Rosca din Maramureş. Icoanele au fost pictate de Liviu Dumbravă.
În anul 1980 biserica a fost înzestrată cu un policandru de stejar sculptat de maestrul Ioan
Cristea din Alba Iulia, prevăzut cu instalatie electrică. Tâmplarul Horia Crăciun din Vinerea a confecţionat uşile. Același
meșter tâmplar a sculptat şi executat din lemn de stejar stranele, tetrapoadele
şi sfeşnicele.
Ferestrele de fier au fost demontate, li s-au adăugat rame de fier cornier şi apoi fixate mai
în afară pentru a face loc ferestrelor din lemn cu sticlă color pentru
protejarea picturii. S-a refăcut duşumeaua şi s-a înzestrat întreaga biserică
cu covoare.
În anul 1988 a început construcţia paraclisului de vară care facilitează slujirea
în sobor cu ocazia hramului şi a altor sărbători în anotimpul călduros. Lângă acest
paraclis au fost aşezate osemintele ctitorilor, preotul Constantin Oancea şi
monahul Ghenadie Mănăilă.
Cele două chilioare aflate în construcţie în anul 1939, în care s-a adăpostit monahul
Ghenadie până la trecerea sa în nefiinţă la 5 ianuarie 1946, au ars. În perioada
1947-1951 s-a ridicat o casă din lemn de brad, pe fundaţie de piatră şi
acoperită cu ţiglă, compusă din trei camere şi o bucătărie cu pivniţă la
subsol. În anii 1986-1988 această cladire a fost renovată şi mărită,
realizându-se spaţii sporite de locuit dotate cu mobilierul necesar, iluminat
electric şi sobe de teracotă.
În străvechea vatră mănăstirească Afteia, după ridicarea paraclisului de zid din 1904, preotul
Constantin Oancea parohul din Cioara, slujea Sfânta Liturghie o dată pe an.
După ridicarea bisericii şi înzestrarea ei cu cele necesare, la schit Sfânta
Liturghie a fost săvârşită de parohul din Cioara şi parohul din Purcăreţiu. În
1952, vreme de patru luni (mai – august), prin detaşare de la Mănăstirea
Prislop - Hateg, la Afteia a slujit şi ieromonahul Dometie Manolache, perioadă în care schitul a cunoscut o mare afluenţă de pelerini.
În anul 1986, preotul Iosif Paven a fost aşezat paroh al satului Mărgineni şi slujitor la altarul
Schitului Afteia. Împreună cu preotul Simion Boboia, a împlinit cu aleasă
dăruire slujirea la schit. După rânduirea preotului Simion Boboia – călugărit
Sofronie la Schitul Teţ - Alba, a fost călugărit şi preotul Iosif Paven (Ioan),
încredinţându-i-se funcţia de stareţ.
În ultimii ani, sub îndrumarea părintelui Ioan, în incinta schitului s-a realizat o nouă
construcţie cu chilii pentru vieţuitori şi un frumos paraclis la etaj.
În perioada 2000-2002, în afara incintei schitului, în imediata vecinătate a intrării, s-a
ridicat o clădire cu două etaje pentru găzduirea pelerinilor. Biserica de lemn a Mănăstirii Afteia a fost demolată. Pe locul ei s-a înălțat o nouă biserică,
de zid.
Străvechea oază mănăstirească de la Afteia, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a ierarhilor
şi slujitorilor ei, vesteşte cuvântul lui Dumnezeu şi îndrumă viaţa tuturor
celor ce-şi poartă paşii spre acest plai liniştit, fiind santinelă credinţei
noastre ortodoxe, care ne-a păstrat fiinţa şi identitatea ortodoxă şi naţională
şi ne conduce spre dobândirea mântuirii fiecăruia şi a întregului neam românesc.
Fragment din “Istoricul Mănăstirii Afteia” oferit de vieţuitorii schitului cu
ocazia pelerinajului din 12 august 2006.
